Experiențe

Pagină Negăsită

Relaxarea mult dorită,
pe malul Lacului Snagov

Fie că îți dorești o evadare de o seară, un week-end prelungit sau un concediu relaxant, Snagov Club îți oferă tot ce ai nevoie să te relaxezi departe de agitația orașului – camere spațioase, facilități premium și o experiență culinară de neuitat. Toate acestea la doar 25 de minute de București.

Îți dorești să te răsfeți la soare în apa în care se oglindesc palmieri și să bei un cocktail delicios fără să ieși din apă? Poți face asta fără sa mergi într-o țară exotică. Piscina-bar de la Snagov Club are o apă limpede si curată, pregătită sa te răcorească, șezloguri confortabile pe care să te relaxezi savurând băutura favorită, înconjurat de palmieri, muzică și bună dispoziție.

Într-o atmosferă controlată la o temperatură de 31 de grade, indiferent de vremea de afară, te așteptăm în Centrul SPA în fiecare zi, între orele 9:00 și 20:00. Scufundă-te în piscina noastră multifuncțională, cu jacuzzi integrat, apă cristalină și bucură-te de atmosferă perfectă de 31 de grade. Detoxifică-ți trupul în sauna uscată sau baia turcească, și lasă-te răsfățat de mâinile unui maseur profesionist.  Ce mai aștepți? Delectează-te cu o experiență de neegalat în SPA-ul nostru cu un decor inspirat din termele romane, plante exotice și șezlonguri confortabile.  

Vrei să te ascunzi de soare, dar să rămâi în compania prietenilor tăi? Ai chef să joci canasta, bridge, table sau biliard? Vrei să urmărești programul favorit de la TV împreună cu familia? Ei bine, salonul de jocuri de la Snagov Club îți oferă un spațiu dedicat, dotat cu 5 mese de joc amenajate pentru a te transporta în atmosfera propriului tău cazinou. Acestea, completate de o masă de biliard și un salon de vizionare audio-video cu o capacitate de 6-8 persoane, îți oferă noi modalități agreabile de a-ți petrece timpul cu prietenii.

Hai la o plimbare cu șalupa și descoperă împrejurimile

Lacul Snagov ascunde o multitudine de povești ce pot fi descoperite doar printr-o plimbare cu barca. Fie că vrei să descoperi latura relaxantă a acestei excursii sau îți dorești o petrecere memorabilă în mijlocul lacului, Snagov Club îți pune la dispoziție o salupa cu 6 locuri si conducator inclus, ce promit să găzduiască amintiri de neuitat. Ia-ți gașca și bucurați-vă de o experiență inedită explorând frumusețile zonei.

*Menționăm că acest serviciu este contra-cost. Pentru detalii legate de preț, colegii noștri vă stau la dispoziție.

Îți dorești să scapi de atmosfera apăsătoare a orașului și de aerul irespirabil al țevilor de eșapament? Ce poate fi mai potrivit decât o rezervație naturală în imediata vecinătate a Bucureștiului? Snagov Club este amplasat în perimetrul Ariei naturale protejate “Lacul Snagov”, cu aer curat, briza apei și parfum răcoros de conifere.

Închiriere biciclete

O plimbare cu bicicleta în natură este metoda excelentă prin care îți lași grijile deoparte și te bucuri de frumusețea naturii. Dacă alegi să te aventurezi singur, aerul proaspăt îți va pune ordine în gânduri, iar dacă vei fi însoțit, nu veți simți cum trece timpul. Vă veți rătăci printre peisajele rupte din poveste.