Meniuri savuroase și 6 ambianțe diferite, la alegerea ta
Ai de ales dintr-o lungă listă de bucate rafinate și sofisticate sau mâncăruri tradiționale care pun în valoare savoarea ingredientelor mereu proaspete. Ai de ales între atmosfera intimă a Salonului Britanic (de nefumători) sau a celui Francez (pentru fumători), între eleganța clasică și vederea sclipitoare a lacului din Salonul Venețian, luminozitatea și panorama spre grădină și apă a Pavilionului de pe Lac, discreția teraselor, briza pontonului sau ambianța parfumată a Grădinii Versailles.
Dacă dorești să-ți faci o idee asupra gamei variate de preparate culinare pe care le poți savura la Snagov Club, consultă meniul nostru de bază. E bine să știi însă că pasionatul nostru Chef vine mereu cu idei noi pentru meniul zilei și, în plus, îți poate pregăti la cerere o mulțime de alte bunătăți.
Pavilionul de pe Lac
Dacă vrei să te bucuri de toată frumusețea lacului Snagov și să admiri în același timp vegetația plină de culoare a grădinii, alege Pavilionul de pe Lac, o adevărată bijuterie modernă din sticlă ce reflectă lucirile apei și umbra fremătătoare a pinilor.
Ambianță elegantă: Salonul Venețian
Savurează specialitățile pregătite de talentatul nostru maestru bucătar într-o ambianță elegantă, cu vedere minunată asupra lacului și muzică în surdină.
Cadru intim: Salonul Britanic si Salonul Francez
Dacă preferi o ambianță caldă și intimă, ai la dispoziție Salonul Britanic, de 40 de locuri și Salonul Francez, de 38 de locuri.
În mijlocul naturii: Grădina Versailles
În Grădina Versailles găsești locuri la soare, la umbra parfumată a pinilor, sau poți alege una dintre mesele mai retrase de pe terasa din dreptul saloanelor.